Organele de drept au destructurat la Călărași activitatea unui grup criminal organizat, specializat în atragerea potențialelor victime pentru participarea la jocurile de noroc ilegale și ulterior estorcarea mijloacelor bănești de la acestea.
Potrivit Poliției, cazinoul clandestin își desfășura activitatea în oficiul unei firme de taxi din Călărași, care aparține unui bărbat de 37 de ani. Patronul firmei de taxi avea rolul de „supraveghetor” al jocurilor de noroc ilegale.
În urma efectuării percheziției în local, oamenii legii au documentat zece participanți la jocurile de noroc ilegale, cu vârstele cuprinse între 34 și 67 de ani, dintre care și lideri ai grupărilor criminale organizate. Astfel, persoanele care erau atrase în acest local nu aveau nicio șansă să câștige ceva.
De asemenea, a fost ridicat echipamentul folosit la desfășurarea jocurilor de noroc ilegale, precum și bani în diferită valută, destinați pentru a fi puși în joc, echivalent cu 106 000 de lei, o parte din bani fiind destinată pentru haznaua criminală, în așa-numitul „общак”.
Persoanele identificate în local au fost anterior condamnate pentru diferite infracțiuni. Printre ei se numără și un bărbat de 55 de ani, care avea rolul de așa-zis „supraveghetor” al raionului Călărași. Acest rol i-a fost atribuit de către așa-zișii „hoți în lege”, responsabili de pregătirea și asigurarea activității infracționale.