Un total de 93 de fotojurnalişti curajoşi, prin fotografie, ne povestesc mărturii emoţionante din războiul din Ucraina în cartea intitulată „Ucraina: o crimă de război”. Unul dintre ei este freelancerul Christopher Okikone, care surprinde momentele tragice care au loc în război față în față cu scenele sfâșietoare. Fotografiile, din această seară, vor fi prezentate publicului prin intermediul expoziției „Ucraina: Crime de război” în centrul multimedia „Mala stanisa” din Skopje.
– Mulți neagă unele lucruri care s-au întâmplat, de aceea vreau să demonstrez printr-o fotografie că da, această tragedie teribilă chiar s-a întâmplat, chiar a fost un bombardament și oameni morți, imaginea din fața noastră este reală că această clădire nu mai există. Simt responsabilitatea de a arăta asta publicului – spune Okikone Presa libera.
Okikone face fotografii încă de la începutul invaziei, unele dintre fotografiile sale au fost publicate în mai multe media, precum ziarul austriac, „Economist” și altele. Puteți vedea toată munca lui pe contul său de Instagram. El este în această țară mult mai mult timp, trăiește în Ucraina de un deceniu.
– Am văzut o mulțime de fotografii și am auzit despre revoluția rusă din 2014. Am vrut să văd cu ochii mei, așa că am văzut că există o brigadă de voluntari. De la bunicul meu, am auzit multe despre Uniunea Sovietică și despre cum sunt dușmanii noștri. Deoarece nu am înțeles pe deplin întreaga situație, am vrut să aflu mai multe. Am făcut echipă cu un soldat, am devenit foarte apropiați, ca niște frați, chiar a scris introducerea la fotografiile mele în carte. Chiar acum, în timp ce vorbesc, el luptă în război – spune Okikone.
El spune că are două moduri de operare în timpul războiului, uneori trăind viața normală a unui om și uneori viața anormală.
– Locuiesc într-un adăpost în Donbask, dar ocazional merg și la Kiev. Când sunt în față sunt în compania medicilor, fotografiez aceiași oameni pentru a face o poveste permanentă. Într-un fel, trăiesc cu ei. E ca și cum ai lucra într-un spital și depinde de zi, poate fi calm, dar dintr-o dată ți se aduc zece răniți. Și când ești într-un adăpost este ca și cum ai fi într-un cazinou, nu ai idee ce se întâmplă afară. Ești în subteran câteva zile și dintr-o dată noaptea târziu poate avea loc o explozie. Când ies afară mă simt ciudat din cauza luminii zilei. Când mă întorc la Kiev încerc să duc o viață normală, să alerg, să recreez și bineînțeles să editez fotografiile, apoi mă uit la ele pentru prima dată. Cât sunt pe teren, nu inspectez nimic, folosesc fiecare clipă pentru a face poze – spune Okikone.
În cazul în care se afla într-un loc care era bombardat, fotografia era stresantă, pentru că oamenii erau foarte speriați și în panică în acel moment, explică interlocutorul nostru. Odată ce lovește tragedia, așa cum spune el, nimic nu te poate împiedica să faci fotografii, în afară de tine însuți, depinde de tine ce fotografii faci.
-După un atac, oamenii sunt afectați de tristețe, au pierdut totul în viața lor, poate cei dragi, casa lor, nici nu văd că faci poze. Este decizia ta dacă și în ce moment vei imortaliza, ar trebui să evaluezi ce ar putea servi drept dovezi foto în viitor – a spus Okikone.
Este înfricoșător cât de indiferentă devine o persoană și se obișnuiește cu răul, spune Okikone, care adaugă că uneori, pentru a face o fotografie, cadavrele întinse pe străzi sunt sărite peste, nimeni nu le scoate de acolo.
Urmărește întreaga conversație mai jos:
