Pedeapsa pentru un tânăr care a luat un telefon dintr-o sală de jocuri de noroc din Alba Iulia: Are interdicție în orice cazino, sau agenție de pariuri, timp de șase luni.
Este vorba despre un tânăr de 19 ani, condamnat recent de Judecătoria Alba Iulia. Fapta pentru care a fost condamnat s-a petrecut în 11 octombrie 2021. O condamnare a venit în data de 6 martie 2024.
Fapta pentru care tânărul a ajuns în instanța este una minoră, iar magistrații au optat pentru o pedeapsă ușoară. Acesta a fost judecat pentru înșușirea bunului găsit.
S-a petrecut în data de 11 octombrie 2021.
Atunci tânărul a intrat într-un cazino de pe bulevardul Transilvaniei, pentru a juca la aparatele de jocuri de noroc. Lângă aparatul la care a început să joace, pe o masă, se afla un telefon mobil.
Telefonul aparținea unui alt jucător care jucase la aparatul în cauză și își uitase telefonul.
Tânărul a luat telefonul și a ieșit din cazino. Acesta a fost recunoscut după înregistrările de pe camerele de luat vederi din cazino.
Pedeapsa primită
Ajuns în instanță pentru fapta sa, tânărul și-a aflat pedeapsa. A fost obligat l măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
Însă, de asemenea, i-a fost interzis să mai intre în mai multe locații, timp
- săli de jocuri, cazinouri,
- agenţii de pariuri,
- cluburi de poker,
- activităţi de pariuri, respectiv pentru oricare dintre activităţile de pariuri mutuale, pariuri în cotă fixă sau pariuri în contrapartidă;
- activităţi de jocuri de noroc caracteristice cazinourilor;
- activităţi de jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker;
- activităţi de tip slot machine, desfăşurate prin intermediul aparatelor electronice cu câştiguri, prin intermediul aparatelor electronice atribuitoare de câştiguri cu risc limitat şi jocurile de videoloterie;
- activităţi de bingo desfăşurate în săli de joc;
Mai exact să nu mai intre în locațiile de mai sus, timp de jumătate de an.
Măsura nu este definitivă și poate fi atacată în apel.