Autoritățile județene din Suceava anunță că una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute clădiri de patrimoniu din România, Cazinoul din Vatra Dornei, urmează să fie redeschis.
Proiectul de restaurare a clădirii-simbol din Bucovina a fost semnat în 2017, după ani de scandaluri și petiții publice legate de salvare a construcției ridicate între 1896 și 1898.
Este considerat primul cazinou oficial de pe actualul teritoriu România, ridicat cu acceptul împăratului Franz Josef în Bucovina aflată în acel moment sub administrarea Imperiului Austro-Ungar.
Restaurarea efectivă a început în 2019, cu o finanțare nerambursabilă de 4,9 milioane de euro, asigurată prin Programul Operațional Regional. La finalul lucrărilor de reabilitare, se va numi Cazinoul Băilor și va avea destinație principală de muzeu, administrat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin intermediul Fundaţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, o asociație care a obținut clădirea în anii 2010 după un proces controversat.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, instituție implicată în obținerea finanțării pentru restaurare, declara la începutul lunii iunie că, în afara obiectelor expuse, în sălile cazinoului “vor fi foarte multe evenimente culturale de înaltă ținută. Și vă rog să mă credeți, am curajul să o spun, evenimente care să găzduiască șefi de state, să promoveze Bucovina și România și să arătăm că și în această parte de țară sunt capodopere care merită vizitate”.
Firma implicată în lucrările de reabilitare a publicat recent câteva imagini cu sălile cazinoului după reabilitare (foto jos):
Primăria Vatra Dornei a anunțat recent lucrări de reparație a infrastructurii din jurul cazinoului, clădire de 2.539 de metri pătrați situată în centrul orașului. Cel mai probabil, muzeul urmează să fie redeschis în cursul acestei veri.
Coordonatorul lucrărilor de reabilitare a publicat, la rândul lui, câteva imagini care surprind evoluția lucrărilor:
Source link