Cazino Sinaia – Istoric, Actualitate, Preț Bilete

Cazinoul din Sinaia are o poveste fabuloasă. S-a distins dintotdeauna prin eleganța arhitecturală, prin spectacolele grandioase, dar și prin calitatea oamenilor care i-au trecut pragul. Cazino Sinaia a fost timp de 35 de ani (1912-1947) un loc la fel de cunoscut în Europa precum marile cazinouri de pe Coasta de Azur.

Situată în parcul Dimitrie Ghica, pe locul fostei vile Ghica, Cazino Sinaia a devenit o destinație a distracției încă din prima zi. Clădirea, proiectată de arhitectul Petre Antonescu, a avut nevoie de mai puțin de un an pentru a fi dată în folosință. Cel mai probabil, viteza cu care s-a construit aceasta se datorează baronului de Marcay. Investitor principal al cazinoului din Sinaia, baronul era acționar și la cel din Monte Carlo. De altfel, între cele două edificii există asemănări, mai ales prin elementele de arhitectură interioară.

Deschiderea Cazino Sinaia – concert cu George Enescu la pian

În vara lui 1912, cazinoul din Sinaia își deschide porțile pentru prima oară cu o noapte de gală. Dramaturgul Alexandru Davilla prezintă un spectacol de înaltă ținută, la care asistă familia regală, dar și premierul Titu Maiorescu. Spectacolul a fost urmat de un concert susținut de marele compozitor George Enescu. Seara s-a încheiat cu focuri de artificii. Spectacolele se țineau în sala de teatru, iar cazinoul avea alte trei încăperi pentru jocurile de noroc.

Sală Oglinzilor, cea mai mare, găzduia jocurile de ruletă la 13 mese, luminate de candelabre. În Sala Ovală se juca chemin-de-fer, un joc asemănător cu baccarat. Însă pentru baccarat exista o altă sală, care poartă numele jocului, unde se mai juca poker sau Blackjack. Sala mică sau “la salle privée”, era folosită pentru oaspeții cu dare de mână. Aici se aflau doar două mese de joc, iar miza era de cinci ori mai mare decât în celelalte încăperi.

Cel mai spectaculos element este, însă, tunelul dintre Cazino Sinaia și Hotel Palace. Înalt de trei metri și lat de doi metri, tunelul era folosit ca un drum secret între cele două locații. Acesta servea clienților care câștigau sume fabuloase, dar și pentru a oferi mai multă discreție oaspeților pe care azi i-am numi VIP-uri.

Spre cazinoul din Sinaia, cu “Trenul plăcerii”

Sălile de joc se deschideau după ora 16.00, iar cazinoul era plin de clienți, mai cu seamă în weekend. Mulți dintre oaspeți ajungeau la Cazino Sinaia cu așa-numitul “tren al plăcerii”. Acesta pleca sâmbăta și duminica din București, la orele amiezii. Faima cazinoului a depășit granițele. Oaspeți din toată Europa au sosit pe Valea Prahovei chiar de la deschidere.

Astfel, în jur de 600-800 de persoane veneau zilnic la cazinou cu speranța de a ieși mai bogați. Pentru ca norocul să le zâmbească, mulți dintre aceștia aruncau monede în fântâna arteziană din apropiere. De cele mai multe ori, seara nu se încheia bine pentru toată lumea. Seduși de potențialul câștig, câțiva clienții pierdeau sume importante. Unii se împrumutau cu dobânzi uriașe, femeile își puneau în joc bijuteriile iar bărbații, ceasurile cu lanț de aur.

Inaugurarea, umbrită de o tragedie

Dar cea mai șocantă poveste s-a întâmplat la numai două zile de la inaugurarea cazinoului. Vestea că cei doi frați Loebel și-a luat viața, după ce au pierdut întreaga avere la cazinoul găzduit de stațiunea reședință de vară a familiei regale, este relatată pe larg în presă. Chiar regele Carol încearcă să obțină mai multe informații despre tragicul eveniment. De altfel, regele se plângea într-o scrisoare către sora sa Maria de Flandra că la noul cazinou Sinaia se joacă mult prea mulți bani.

Toamna lui 1912 aduce noi vești proaste pentru cazinoul din Sinaia. Conflictul din Balcani se întețește, iar România intră în război. Pe acest fond, regele Carol dă de înțeles că distracțiile sunt imorale în vreme de război. Cazinoul intră într-un con de umbră, dar povestea avea să continue.

Pe timpul războiului din Balcani, baronul De Marcay se retrage la Nisa, dar trimite bani în România pentru orfani si văduvele de război. De altfel, baronul urmărește cu atenție evoluția conflictului, iar în vara lui 1913, când se anunță debutul negocierilor de pace, apare din nou publicitatea pentru cazinou. Însă, de această dată, nu sunt invitați jucătorii, ci pe cei care iubesc arta spectacolului. Programul Cazino Sinaia includea artiști ale unor reputate trupe de comedie și varietăți din Franța. Pe scena teatrului găzduit de cazino vin artiști din toată Europa. Trecerea în noul an este marcată cu un bal mascat și focuri de artificii.

1947, final de poveste pentru Cazino Sinaia

Începerea Primului Război Mondial așterne din nou liniștea peste cazinou. După încheierea Marelui Război, cazinoul își reia activitatea și revine la faima internațională, câștigată în primii ani de activitate. Cazino Sinaia profită de anii în care România cunoaște un avans economic, dar și cultural. Timp de două decenii, bancheri, mari industriași, aristocrați de pe întregul continent trec pragul cazinoului. Au fost două de decenii de apogeu pentru cazinoul din Sinaia care își închide din nou porțile în 1941, din ordinul Mareșalului Antonescu, conducător al statului în acea vreme.

Nu acesta avea să fie, totuși, finalul pentru jocurile de noroc găzduite de frumoasa clădire din Sinaia. Cazinoul își redeschide activitatea în 1945 și funcționează până în 1947 când este închis definitiv de comuniști. Clădirea devine sediu al Societății Crucea Roșie.

Casino Sinaia, casă de cultură în comunism

În anii ’50, cazinoul este reparat şi renovat, ca apoi să devină sediul pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia. Cazinoul din Sinaia devine în anii regimului comunist locul în care se desfășoară diverse cercuri artistice, cluburi școlare, găzduiește manifestări culturale și devine sediu pentru biblioteca orașului.

După Revoluția din 1989, cazinoul ajunge la Ministerul Turismului, iar din 1995 este preluat de către Administrația Protocolului de Stat. Din 2013, cazinoul din Constanța a intrat în circuitul turistic.

Cazinoul din Sinaia – program vizitare

Astăzi, clădirea cazinoului din Sinaia poate fi închiriată pentru diferite evenimente (conferințe, congrese, seminarii prezentări de modă etc.) și găzduiește periodic expoziţii, spectacole și alte evenimente culturale. Tot aici pot fi organziate cocktail-uri, recepții, aniversări de companii, decernări de premii, petreceri tematice, dar și evenimente private (aniversări, nunți, botezuri etc.)

De asemenea, Casino Sinaia așteaptă vizitatorii de miercuri până duminică, între orele 10.00-17.00.

Casino Sinaia – preț bilete

Prețul biletelor pentru turul cazinoului variază între 5 și 50 de lei, după cum urmează:

Cazino Sinaia – bilet vizitarea galeriei de artă (palierul secundar):

  • 10 lei/adult
  • 5 lei/elev, student, pensionar, persoană cu dizabilități,
  • Copii cu vârsta de până la 15 ani și grupuri de peste 20 de persoane

Bilet tur complet: palierul principal casino și palierul secundar:

  • 20 lei/adult
  • 15 lei/elev, student, pensionar, persoană cu dizabilități, copii cu vârsta de până la 15 ani, grupuri de peste 20 de persoane
  • 17 lei grupuri între 10 – 20 persoane inclusiv
  • 40 lei – family card 1 = 2 adulți + 1 copil (6-15 ani)
  • 50 lei – family card 2 = 2 adulți + 2 copii (6-15 ani)

Copiii cu vârsta până la 6 ani beneficiază de acces gratuit.

Turul celor patru săli de joc ale mărețului cazino din Sinaia

  • Sala Oglinzilor este cea mai mare dintre toate cu o suprafață totală de 650mp. Este încăperea care includea cele 13 mese de ruletă, care au devenit 20 mese în anii de glorie ai cazinoului pentru a acoperi fluxul mare de clienți. Leii sculptați pe tavan sunt un simbol al puterii.
  • Sala Baccara păstrează numele jocului de cărți desfășurat aici, dar mai este cunoscută și sub numele de Sala Ovală. Motivul acestei săli este berbecul.
  • Sala „Prințul Dimitrie Ghica” sau Sala cu Struguri, după denumirea veche, este cea mai mică în dimensiuni. Încăperea era utilizată, uneori, pentru a servi gustări oaspeților. Strugurii de pe tavan sunt simbol al bogăției.
  • Sala de Teatru, cunoscută pentru acustica sa, are o capacitate de 400 locuri și încă găzduiește pianul la care a performat George Enescu la inaugurarea cazinoului.

Concluzii

Sperăm că ți-a plăcut articolul nostru dedicat cazino Sinaia. Nu uita că pe site poți citi și despre cazinoul din Constanța, cel din Slănic Moldova sau despre casino Vatra Dornei. Dar ai multe materiale interesante, de la cele despre jocurile de remi și mahjong și până la istoria hipodromului din Ploiești sau profilul lui Daniel Negreanu. Și, desigur, multe pronosticuri sportive și oferte cazino de top. Spor(t) în toate!


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.